Mai pot oamenii purta propriul lor nume? Asta fiindcă "omul" este stabilit că posedă un grad de inteligenţă acceptabil, iar din asta derivă anumite acţiuni şi comportamente, în special când vine vorba de relaţia cu semenii săi. Ok, arta, muzica, arhitectura, design-ul, ingineria, medicina şi multe altele sunt toate progrese considerabile şi nimeni nu le poate nega valoarea. Dar o maşină dotată cu auto-adaptivitate mecanică ar putea să realize la fel de bine multe dintre aceste lucruri, aşa că omul trebuie să pluseze şi în alte domenii decât sforţările intelectuale cu rezultate mai mult sau mai puţin benefice indivizilor sau grupurilor, fără a le uita sau a fi câtuşi de puţin ignorate.
Pe mine mă miră, aşa cum spuneam mai sus, modul în care oamenii se comportă în preajma altora, parcă veşnic cautând motive să-i înghesuie şi să-i scuipe pe ceilalţi. Dacă există o diferenţă de gust, se apucă şi muşcă. Dacă există o diferenţă de stil, o anunţă în gura mare. Dacă există un conflict de opinii, singurul argument e violenţa (verbală sau fizică). Şi dacă la mijloc sunt prinşi şi apropiaţi ai vreunei tabere, atunci reacţiile devin cu atât mai virulente şi încinse.
Dar urmează o situaţie de tip "râsu' - plânsu' ": chiar dacă o persoană să presupunem că apără un gust pozitiv şi critică unul negativ, comportamentul va fi acelaşi. Sau chiar mai înjositor. Practic cade în propria capcană şi deşi capătă aprecierea oarbă a propriului grupuleţ nu avansează cu nimic în plan personal. Este o ironie pe care o întâlnesc tot mai des: oameni care apără un lucru frumos, dar gesturile lor sunt parcă rupte din contra-esenţa acelui lucru frumos.
Probabil că există o logică în a crede că dacă pierzi un om dar câştigi 100 de alţii atunci eşti pe plus. Sau dacă îţi bagi picioarele într-o persoană care oricum "e degeaba, nu ştie mare lucru" (asta ca să nu zic de argumentul suprem: "e proastă") atunci pentru tine nu are nicio importanţă, e chiar sănătos şi "scapă lumea de un gunoi". Ar fi aberant să gândim altfel, nu-i aşa?
Şi totuşi...Dacă denigrezi un om, fie el şi scursoarea Pământului, nu obţii nimic. Singurul lucru rezultat este faptul că ţi-ai futut un timp pe care puteai să-l foloseşti mult mai bine. Şi nu mă refer că tre să te apuci să descoperi nemurirea sufletului sau o metodă ştiinţifică de a nu trage băşini în public. Rămânând la interacţiunea între oameni, ai putea în loc să te slobozeşti pe un manelar / rocker / houser / orice alt gen / orice alt motiv de comparaţie / să scrii un amărât de mail celor doi români care se află pe posterele permanente de la intrarea în Opera Naţională Britanică. Doi oameni care au avut suficientă pasiune şi voinţă să ajungă printre elitele lumii şi să câştige simpatia tuturor, mai puţin a conaţionalilor care probabil nici nu au auzit de ei (aştept să văd dacă ştie cineva cine sunt).
Nu contează că te pişi pe ea operă, e doar un exemplu de oameni care merită o cât de mică apreciere. Dar e mai uşor să crezi că o să-i doară în cur de mailul unui pierde-vară de acasă aşa că e mai bine să flegmezi "inamicii". Sau e mai uşor să te duci să-i dai în cap unui cretin care a spus despre cea mai bună prietenă a ta că este o curvă ordinară. Cu toată satisfacţia momentană pe care săraca fata ar avea-o la vederea creierilor împrăştiaţi ai trombonistului, ar putea fi mult mai bine şi frumos dacă te-ai duce la ea cu un cuvânt îmbărbător şi apoi i-ai spune "auzi, hai să colaborăm la o chestie. Ştiu că te pricepi super bine la...dracu ştie, desenat...nu mă ajuţi să fac o reclamă pentru iPizdaMăsii sau ceva de genu?"
Da, logica urbană va spune că fata o să jelească în suferinţă şi că daca nu intrii în conflict nu faci nimic. Dar dacă o convingi, o să ajungi mult mai departe, înjurătura va fi uitată, tâmpitul a rămas cu buza umflată (chiar şi când îţi crapă capul ai o satisfacţie că ai avut efect, mai ales că oamenii poate chiar vor crede ca are dreptate...direct proporţional cu forţa răzbunării) şi iPizdaMăsii rupe gura târgului.
Iarăşi un exemplu orientativ, fiindcă fiecare caz este diferit. Dar dacă ai dramul ăla de minte atât cât să te numeşti om, stai un pic şi foloseşte-o. Dintr-un căcat de broscoi poţi scoate cu uşurinţă un prinţ fermecător. Doar că propriile tale bariere nu te lasă. În fond, e mult mai uşor să-ţi bagi pula decât să faci un lucru frumos...
Pe mine mă miră, aşa cum spuneam mai sus, modul în care oamenii se comportă în preajma altora, parcă veşnic cautând motive să-i înghesuie şi să-i scuipe pe ceilalţi. Dacă există o diferenţă de gust, se apucă şi muşcă. Dacă există o diferenţă de stil, o anunţă în gura mare. Dacă există un conflict de opinii, singurul argument e violenţa (verbală sau fizică). Şi dacă la mijloc sunt prinşi şi apropiaţi ai vreunei tabere, atunci reacţiile devin cu atât mai virulente şi încinse.
Dar urmează o situaţie de tip "râsu' - plânsu' ": chiar dacă o persoană să presupunem că apără un gust pozitiv şi critică unul negativ, comportamentul va fi acelaşi. Sau chiar mai înjositor. Practic cade în propria capcană şi deşi capătă aprecierea oarbă a propriului grupuleţ nu avansează cu nimic în plan personal. Este o ironie pe care o întâlnesc tot mai des: oameni care apără un lucru frumos, dar gesturile lor sunt parcă rupte din contra-esenţa acelui lucru frumos.
Probabil că există o logică în a crede că dacă pierzi un om dar câştigi 100 de alţii atunci eşti pe plus. Sau dacă îţi bagi picioarele într-o persoană care oricum "e degeaba, nu ştie mare lucru" (asta ca să nu zic de argumentul suprem: "e proastă") atunci pentru tine nu are nicio importanţă, e chiar sănătos şi "scapă lumea de un gunoi". Ar fi aberant să gândim altfel, nu-i aşa?
Şi totuşi...Dacă denigrezi un om, fie el şi scursoarea Pământului, nu obţii nimic. Singurul lucru rezultat este faptul că ţi-ai futut un timp pe care puteai să-l foloseşti mult mai bine. Şi nu mă refer că tre să te apuci să descoperi nemurirea sufletului sau o metodă ştiinţifică de a nu trage băşini în public. Rămânând la interacţiunea între oameni, ai putea în loc să te slobozeşti pe un manelar / rocker / houser / orice alt gen / orice alt motiv de comparaţie / să scrii un amărât de mail celor doi români care se află pe posterele permanente de la intrarea în Opera Naţională Britanică. Doi oameni care au avut suficientă pasiune şi voinţă să ajungă printre elitele lumii şi să câştige simpatia tuturor, mai puţin a conaţionalilor care probabil nici nu au auzit de ei (aştept să văd dacă ştie cineva cine sunt).
Nu contează că te pişi pe ea operă, e doar un exemplu de oameni care merită o cât de mică apreciere. Dar e mai uşor să crezi că o să-i doară în cur de mailul unui pierde-vară de acasă aşa că e mai bine să flegmezi "inamicii". Sau e mai uşor să te duci să-i dai în cap unui cretin care a spus despre cea mai bună prietenă a ta că este o curvă ordinară. Cu toată satisfacţia momentană pe care săraca fata ar avea-o la vederea creierilor împrăştiaţi ai trombonistului, ar putea fi mult mai bine şi frumos dacă te-ai duce la ea cu un cuvânt îmbărbător şi apoi i-ai spune "auzi, hai să colaborăm la o chestie. Ştiu că te pricepi super bine la...dracu ştie, desenat...nu mă ajuţi să fac o reclamă pentru iPizdaMăsii sau ceva de genu?"
Da, logica urbană va spune că fata o să jelească în suferinţă şi că daca nu intrii în conflict nu faci nimic. Dar dacă o convingi, o să ajungi mult mai departe, înjurătura va fi uitată, tâmpitul a rămas cu buza umflată (chiar şi când îţi crapă capul ai o satisfacţie că ai avut efect, mai ales că oamenii poate chiar vor crede ca are dreptate...direct proporţional cu forţa răzbunării) şi iPizdaMăsii rupe gura târgului.
Iarăşi un exemplu orientativ, fiindcă fiecare caz este diferit. Dar dacă ai dramul ăla de minte atât cât să te numeşti om, stai un pic şi foloseşte-o. Dintr-un căcat de broscoi poţi scoate cu uşurinţă un prinţ fermecător. Doar că propriile tale bariere nu te lasă. În fond, e mult mai uşor să-ţi bagi pula decât să faci un lucru frumos...
No comments:
Post a Comment