Cronica literara: Suzanne Collins - Jocurile Foamei

Există trei categorii majore de cărţi – cele care se adresează doar anumitor cititori şi prin urmare înţelese doar de aceştia, cele care te captivează pe parcurs, în timp ce răsfoieşti paginile, şi cea mai importantă, acea carte care te cucereşte încă de la primele file.

Suzanne Collins nu este la primul său bestseller însă trilogia “Jocurile Foamei” surprinde exact cea de-a treia categorie, romanul devenind poate cea mai bună carte science-fiction a anului 2010.
Volumele îşi ţin cititorul cu sufletul la gură şi abordează o temă originala – acţiunea este construită în jurul adolescentei Katniss care trăieste în Panem, singura civilizaţie rămasă după distrugerile cauzate de oameni. Panemul este alcătuit din 12 districte în care domneşte sărăcia, conduse de Capitoliu, un fel de capitală ticsită cu oameni înstăriţi care găsesc distractiv organizarea anuala a unui concurs intitulat sugestiv “Jocurile Foamei”.

Ecuaţia este simplă – în fiecare an au loc “extrageri” în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, din toate districtele fiind aleşi câte doi adolescenţi de sexe opuse ce urmează a fi trimişi într-o arenă a groazei spre a se lupta pe viaţă şi pe moarte, până la ultimul rămas în picioare. Aşadar, dacă pe tineri nu-i omoară capcanele din arenă, aceştia îşi vor găsi sfârşitul în mâinile unui alt copil.

Ideea din spatele cărţii este excepţională dar în acelaşi timp înfiorătoare şi încărcată cu mesaje.
Şirul acţiunilor este legat cu multă măiestrie, astfel încât cititorul, deja prins în lumea Panemului, parcă uită de faptul că citeşte un roman SF şi nu şi-ar putea imagina o altă “realitate” în timp ce absoarbe cuvintele.
Dacă povestea originală nu îi impresionează pe cei sceptici, acest lucru va fi realizat de tipologia personajelor principale care, puse una lângă alta, alcătuiesc un întreg firesc – Katniss este mintea calculată, Gale reprezintă membrele şi nevoia lor de mişcare, acţiune, iar Peeta este simbolul blândeţii şi al iubirii.

În afară de faptul că scot în evidenţă natura violentă şi superficială a oamenilor, cele trei volume ascund numeroase mesaje secundare, cel mai ironic dintre toate fiind rolul femeii în societatea viitorului. Dacă în Evul Mediu scopul sexului slab era acela de a avea grijă de cămin şi de copii, fără a pune prea multe întrebări sau a avea drepturi, cartea ne prezintă, pe ocolite, o situaţie în care eroina poartă “boxerii masculini” în relaţia cu Peeta. Katniss devine simbolul puternic, rece şi calculat, gata să ucidă pentru a-i menţine pe amândoi în viaţă, simbol al unei revoluţii, rebelă, în timp ce companionului său din arenă i se atribuie sentimente şi acţiuni considerate a fi tipic feminine.

Un alt subiect, poate la fel de fragil, regăsit în trilogie, este iubirea pe care le-o poate purta femeia mai multor bărbaţi în acelaşi timp.

În concluzie, “Jocurile Foamei” îşi va ţine cititorii cu sufletul la gură nu numai datorită acţiunii intrigante şi energice ci şi felului în care a fost pusă pe hârtie, îi va lăsa cu un gust amar după primul volum din cauza nevoii de a afla continuarea şi reprezintă o carte pentru “copii mari”.
În 2012 se va lansa un film realizat pe baza trilogiei. Va fi o mizerie, cel mai probabil, aşadar puneţi mânuţele pe cărticele şi lăsaţi cinematografele de această dată.

Ocazional, în timpul liber, fac pe deşteapta.