10 August 2011

First Spin (Master & Commander II)

Ne place să credem că deținem controlul. Ba chiar suntem siguri că deținem controlul. Asupra vieții noastre, categoric, și uneori chiar și asupra vieții altora (pentru cei ce exprimă o anumită dominanță socială). Dar orice am creea noi cu mâna noastră și oricât am învăța despre un anumit țel pe care ni l-am propus, plus un nivel considerabil de muncă, ei bine, momentele fundamentale ale vieții noastre vin tot din întâmplare.

”Pentru formarea unui om sunt esențiale întâlnirile. Dacă nu ești atent, ratezi aceste întâlniri. Deci trebuie să fii atent tot timpul, trebuie să privești tot timpul în jurul tău conștient că de peste tot ți se fac oferte de destin. Și că, dacă le ratezi, ceva din tine se pierde ireversibil. Nu vine a doua oară o șansă care ți se oferă. Dacă ratezi cele trei-patru întâlniri esențiale are vieții tale, un mare profesor, o mare iubire, un prilej, nu neapărat un om, poate să fie un prilej, și dacă ratezi acel prilej te pierzi ca o cometă pe o orbită marginală.” (Andrei Pleșu)

Noi nu mai avem controlul tocmai pentru că refuzăm să cunoaștem oameni. Nu e vorba că nu ne ducem la întâlniri, nu bem, nu socializăm, nu ne-o tragem etc. Dar avem relații (romantice sau nu) cu niște marionete. Oamenii aceia pot fi într-adevăr extraordinari, dar noi nu căutăm să-i facem să arate asta ci ne mulțumim cu activități și gânduri banale. Cu discuții ori prea goale despre viața seacă și supraviețuirea zilnică, ori la fel de goale despre marea spiritualitate universală și adevăruri oculte. Sincer, nu au nicio relavanță pentru secunda în care ne aflăm.

Devenirea noastră ca și om (pentru cine mai crede în asta, îi numeri pe degetele de la o mână) într-adevăr ajunge la un moment dat în acel punct și trebuie explorate și acele nivele. Dar noi suntem niște proști. Vrem mărețul cașcaval înainte de a ne cunoaște. Defilăm zilnic cu ideea că suntem pregătiți și în cap ni se tot învârt idei grandomane. Căutăm marele avion pe varză, dar nici măcar nu mai avem habar să ne bucurăm sincer, dincolo de mascaradele pe care le facem urmate de măști grotești ale râsului.

Apoi ne sprijinim în oameni și concepte care inițial ne alungă temerile și ne dau siguranță, ajutându-ne să mergem mai departe...până în momentul când devin inerțiale și se hrănesc din noi înșine dându-ne iluzia că ne oferă noi și noi perspective. Inconștient, fără dorința de a face rău, dar asta este natura lor. Și așa apar barierele provenite din încredere. Atunci când o persoană sau un concept înseamnă atât de mult încât începi să pui bariere, fie altora sau chiar acelei persoane / concept...atunci deja nu mai trăiești prin tine însuți, ci prin reflecții și inerții.

”Dar splendoarea unui om este până la urmă dată de întâlnirile privilegiate ale vieții lui. Deci în clipa în care el întâlnește acei oameni care fac să iasă din el tot ce e mai minunat, asta însemnând și umorul lui, și bunătatea lui, și generozitatea, și inteligența lui, aceia sunt oamenii importanți ai vieții cuiva.” (Gabriel Liiceanu)

*

Exactly one year ago I had such a 'destiny offer'. A crossroad that came unexpected in my life, a meeting that has indeed enriched my being and has made me look many things differently, but without creating barriers. And indeed I may have added myself more humour, a bit more kindness and generosity because of a 'privileged meeting'.

Exactly one year ago I was accepted here. :)

2 comments:

  1. Happy 'anniversary' to us, hehe!

    Exactly one year ago I started to change as well, becoming more and more who I was supposed to be. And it's weird I picked you from all of those people; you barely had given me information about your ass and at first I thought you "applied" just out of curiosity. And here you are :) I couldn't think of a better support. It's weird how someone you barely know can shape you. You were right about those people that are meant to appear at a certain given moment, no matter if it's the janitor or a future friend. I've read about it in books, I've preached this to others but never had the hope to meet those people.

    ***

    Maybe because I remembered. And maybe because I was surprised I met someone else who had a job similar to mine :)

    ReplyDelete