Studiu Interior

Two impulses struggle with each other within man: the demand for repetition of pleasant stimuli, and the opposing desire for variety, for change, for a new stimulus. These two impulses often unite in one relatively common impulse characteristic of beasts of prey: the impulse to take possession. The question whether then repetition or change shall follow is for the time being cast aside. The more robust satisfaction the consciousness of posession gives, with its possibilities for deciding this way or that, is capable of supressing the subtler considerations and of leading to that conservative repose which is always characteristic of ownership. Faced with the dilemma, whether repetition of the stimuli or innovation is preferable, the human intellect decided here too, to take possession; it founded a system.(Schoenberg 1921, p.48)

Un simplu paragraf care descrie cât se poate de exact ceea ce suntem. Atât de mult ne-am îngropat cu niște calități pe care credem că le posedăm, precum și cu niscaiva relații sociale, încât am uitat de mult adevărul: suntem doar niște animale de pradă. Toți care își laudă prietenii și omagiază prietenia, toți care sunt pierduți în iubire și o celebrează – sunt prizonierii propriilor lor sisteme de posedare. Posedarea celuilalt – scopul suprem și inconștient al rasei umane.

Nu ne gândim la asta, dar în fiecare zi suntem pradă oscilațiilor între nevoia de ceva nou și conservatorism. De la activitățile de zi cu zi, la cum arătăm, la modul în care ne distrăm și la persoanele care sunt în jurul nostru. Fiecare gravitează în jurul acestor categorii, dând prioritate uneia sau alteia în funcție de nevoie. Și totul e bine atâta timp cât există un echilibru pe care fiecare și-l stabilește așa cum crede el de cuviință. Odată stabilit însă, omul îl ia ca pe un lucru dat, ca pe o regulă universal valabilă și un derivat al conștiinței multiple – așadar un lucru ce trebuie acceptat de toată lumea (cum ar fi cerul albastru).

Acestea sunt momentele în care echilibrul se rupe și în care lupta dintre cele două impulsuri devine haotică. Iar individul nu-și dă seama, el e convins că e în cea mai perfectă stare și încearcă so o impună tuturor. Dintr-o stare interioară el a creat un sistem de control, iar apoi sistemul încearcă să prindă cât mai mulți în plasă. Vedem acei oameni în fiecare zi:

- liderii de grupuri, cei care se pot împrieteni cu oricine și întotdeauna pun distracția pe primul plan, transplantând-o în sângele oricui

- celebritățile, prin ambalajul exterior

- cei care uită de propria identitate ascunzându-se în spatele unui personaj important (de obicei din prima categorie descrisă aici) și care apoi încearcă să impună maselor personalitatea aceluia și identificându-se incorect cu ea

- persoanele care dezvoltă o obsesie pentru un anume concept (încălzirea globală, conspirații mondiale etc.)

- oamenii care nu văd mai departe de propriile stratificări sociale: iubirea are întotdeauna dreptate, prietenii au aproape întotdeauna dreptate, apropiații și rudele au uneori dreptate, restul nu contează. În plus, orice conflict în interiorul uneia din aceste categorii cauzează o suferință direct proporțională cu locul ocupat.

Și lista poate continua, dar exemplele sunt cât se poate de elocvente. Aceștia sunt oameni care de multe ori nu posedă nimic în interior, datorită luptei între cele două impulsuri și uneori a situației externe precum și a inerției. Atunci se declanșează mecanismul inconștient de a poseda alți oameni, fiindcă de acolo provine o iluzie a înlocuirii acelui interior lipsă. Fiecare își găsește apoi un sens în ceilalți și atunci sistemul creează o reciprocă: dependența. Scoate individul din mijlocul oamenilor și imediat se va instala confuzia urmată de disperare.

Așadar se confirmă un paradox. Omul își creează o iluzie asupra personalității, apoi o impune celorlalți și în același timp o modelează în funcție de ceea ce primește de la ei. Se spune că este un lucru normal, asta este experiența de viață, dar atunci de ce cauzează bariere? Prietenii și iubirea sunt hazarde, rezultate ale unor operații cu variabile schimbătoare încontinuu. Nu zice nimeni că nu trebuie să existe, ba chiar sunt unele din cele mai plăcute experiențe, însă acolo e și sistemul de posesie. Și inerția. Noutatea e când iubești persoane pe care nu le-ai văzut niciodată și când ai încredere în oameni pe care nu-i cunoști. Cu toate riscurile implicate și până în punctul în care intră și ei în sistemul posesiv. În necunoscut zac germenii creației și adevărata valoare a fiecăruia dintre noi.