14 February 2011

Paișpe

Am o oarecare convingere că dacă cineva dintre cititorii obișnuiți ai blogului va vedea o postare nouă, o va asocia cu contextul scrierilor de până acum și își va aminti (surprinzător) în ce zi ne aflăm atunci va ajunge la o concluzie încă dinainte de a o parcuge. Azi este 14 februarie, ziua care a fost decretată de către societatea pop ca și momentul oportun de celebrare a îndrăgostiților.

Cum una din direcțiile blogului este opoziția față de curentele pop lipsite de gust ar fi de așteptat să ne băgăm pula în Valentine's, în magazinele cu perdele roz, inimioarele chinezești I LOV YOU, obieciurile comercial-americane și evident marțafoii înaripați cu rânjete tâmpe și săgeți ascuțite.

Dar asta deja e o chestie la fel de fumată ca și...ei bine, Valentine's. Decat să ne batem cu cărămida-n piept ca și cum chiar am avea ceva mai bun de spus, mai bine aruncăm o privire asupra cauzalității acestui fenomen. Mai exact, ce putem spune dincolo de argumentele pro sau contra?

Faptul că există o zi a îndrăgostiților este, la prima vedere, o inserție a comercialului într-o zonă intimă. Niște omuleți deștepți și-au zis că îndrăgosteala poate fi foarte transformată în profit și pe bună dreptate. În principiu într-o relație obișnuită (care în 99% din cazuri înseamnă și lipsită de inspirație) există o parte dominantă și o parte subordonată. Partea domninantă are nevoie de motivație pentru a continua alături de partea subordonată, iar partea subordonată are NEVOIE să fie alături de partea dominantă.

Uneori este greu de observat dualitatea, mai ales când cei doi din cuplu proliferează în dulcegării mai mult sau mai puțin publice, în zâmbete, priviri prelungi și gesturi tandre. Adesea poate nici ei nu o cunosc, fiindca dominanța și subordonarea nu sunt neaparat fixate în temperament. Ele pot glisa liber între cei doi parteneri, sau chiar și către terțe părți. Dar în mod cert dualitatea există acolo în adâncuri, putrezind întreaga substanță.

Când subordonatul își pierde siguranța de sine și are senzația că partenerul își va întoarce spatele (uneori durează doar câteva secunde) intervine disperarea, iar prima soluție care-i trece prin cap este că un dar va salva miraculos situația. Un obiect extern, un presupus revelator al sacrificiului, devotamentului și sincerității emoționale este veriga lipsă și va forma legătura aparent pierdută (care de fapt nu a existat niciodată).

Cu toții știm că este o soluție puerilă și care adâncește și mai mult simbioza nefastă a acestui tip de relație. Pentru că de cele mai multe ori astfel de obiecte externe cresc în proporții și transcend între diferite naturi. De la cadoul de Valentine's la obiecte de valoare, bani, dar și mândrie oarbă, lipsa independenței în gândire și o adulație bolnăvicioasă, ele generază astfel motivația materială a domninantului și uneori alimenteaza iluzia unei baze sentimentale.

Valentine's există pentru că există astfel de relații, într-o majoritate covârșitoare. Chiar dacă nu crezi în ziua îndrăgostiților (ba chiar te scârbește conceptul), chiar dacă nu primești și nu faci daruri niciodată și chiar dacă ai stabilit de mult că materialul va fi insignifiant, tot intri cu lejeritate în această mulțime inerțială.

Iar dacă un lucru este pe toate gardurile, în mintea și pe buzele tuturor, este un obiect de cult și în același timp un obiect comercial, atunci se poate trage o concluzie simplă: oamenii au pierdut orice fel de legătură cu acel fapt.

2 comments:

  1. Si totusi, Dragos...ce mi-ai luat de Valentine's Day? :))
    Glumesc!!

    ReplyDelete