23 July 2012

Just Behave


Există un loc în lumea aceasta unde oamenii dacă îți ies brusc în cale pe stradă își cer scuze; unde mașinile opresc pentru a lăsa pietonii să traverseze pe la trecere, chiar și când nu există un semafor; unde casierii îți zâmbesc (poate fals, dar nu contează în contextul ăsta) când întârzii căutându-te în portofel; unde oamenii oarecare îți explică cât de bine pot ce să faci dacă te-ai pierdut.

Există un loc în lumea aceasta unde predomină un grad însemnat de bun simț și politețe, fără a se exagera. Necunoscutul a cărui poveste o intersectezi inconștient și automat pentru câteva secunde pe stradă foarte probabil nu are nici cea mai mică importanță pentru tine. Dar nu îți este dușman, chiar și dacă este ultimul idiot și ne-educat al pământului. Toți avem rătăcirile noastre, și oricum scurta interacțiune inconștientă nu este favorabilă unei judecăți.

Există un loc în lumea aceasta unde oamenii își zâmbesc, uneori, gratuit; unde o persoană necunoscută îți face o urare de bine și-ți mulțumește dacă faci un gest generos, catalogat despre alții drept inutil; unde educația este apreciată și valorificată; unde arta, chiar și dacă este complet de neînțeles, este respectată; unde obrăznicia apare atât de rar încât atrage instant atenția și critica celorlalți.

Acest loc există, dar nu are rost să spun unde. De altfel, el oricum prinde viață în mai multe teritorii. Însă în alte părți nu apare, decât incidental. Motivele le știm, sunt inșiruite zilnic în presă, pe terase, în parcuri, instituții, online,  în conversații mai mult sau mai puțin intime...le știm.  Asta văd peste tot, cum sunt arătate cu degetul cele mai degradante comportamente, cele mai grotești imagini, nenumărate motive de stres și de tristețe, cele mai stupide personalități, nereușite, crize, erori, elemente negative... și chiar și când ilustrăm în scop critic banalități gen mojicia unei gorile în tramvai sau totala lipsă de gust cu care se îmbracă pițipoanca de la 2 nu ne depărtăm prea tare de această problematică. 

De ce nu putem introduce în conversațiile noastre verbale și apoi pe bloguri, pe facebook, pe twitter și oriunde altundeva există un grad de comunicare un simplu element de bun simț? Nu vorbesc de citate inspirative, participări în campanii sociale, iubire eternă și așa mai departe. Au ele importanța lor, dar totul poate fi mult mai simplu și personal.

În fiecare zi din viața noastră se întâmplă o tonă de lucruri negative și e normal să iasă în evidență. Adesea o zi e suficient de nereușită încât nimic să nu ne reușească și totul să fie prost. Nu zic nu, e normal ca gândurile să ți se ducă acolo, dar cu toate astea...uită-te în jurul tău. 

Lumea continuă să meargă, cu bune și cu rele...și în jurul tău toate astea se vor succeda în continuare, orice ai face. Așa că nu trebuie decât să observi. Fii atent când un om oarecare, un necunoscut, face un lucru pozitiv. Nu are importanță ce, poate or fi orice din ce am enumerat în primele paragrafe și o infinitate de alte variante. TU știi la ce mă refer.

Observă acel lucru și menționează-l undeva sau cuiva, oricât de banal și indiferent ți-ar fi. Atât. 

No comments:

Post a Comment