09 April 2011

Unele lucruri nu se schimbă...



Știu că sunt lucruri mult mai triste care se întâmplă în învățământ, dar reportajul ăsta mi se pare incredibil de savuros poate și pentru că am fost în liceul respectiv timp de 4 ani, cu toate că nu am avut plăcerea de a da peste ”împricinat”. Oricum, subiectul în sine este mai puțin relevant decât amalgamul de tipologii umane prezente în cele cinci minute care produc un tragi-comic atât de specific plaiului mioritic încât mă gândesc serios dacă nu ar trebui adus la rang de artă.

Începutul este clasic: reporterița cu dicția și intonația stas îngurgitate la școala de jurnalism, care prin seriozitatea rezumatului reportajului și prin dramatizarea negativă a evenimentului pregătește ideal terenul pentru o porție serioasă de amuzament. Crisparea ei și falsa îngrijorare (specifică prezentatorilor de știri) contrastează delicios cu expresii de genul ”stă în mâini la ore, se ascunde pe sub bănci”. Sigur că ar fi fost impropriu să zică știrea cu gura până la urechi, dar un prezentator ar trebui să știe să faca diferența între o știre care însăși prin esența ei este tragică și cazul de mai sus. Pe de altă parte, poate că habar nu avea ce urma să citească în program. La noi, lucrul ăsta nu ar fi exclus...

Puțin mai târziu apare un exemplu de ședință administrativă tipic românească. Nu vreau să susțin că în alte țări umblă câinii cu covrigi în coadă și acolo toți oamenii se iubesc și ”pupat piața Independenței”, însă astfel de scene sunt extrem de rare. Pe când aici țoți oamenii pe care-i știu că lucrează mai ales în instituții publice mi-au descris fapte identice și la fel de...isterice. Remarcați dansul gesturilor profului si zumzetul de pe fundal, specific omuleților care comentează pe margine, cu frică totuși să nu se creadă ca iau partea apărătorului sau a urlătorului.

Și dacă tot vorbim despre apelative, cucoana care a fost catalogată drept ”umflată” apare imediat după și ne ilustrează tipologia de ”cadru didactic orgolios” sau pentru mine: pupăză frustrată. Ok, are dreptate că omul a înjurat-o, dar ea a luat-o foarte în serios și este amarnic preocupată că toți elevii or să afle părerea distinsului coleg. O replică cu o ușoară tentă ironică și cu simț al umorului ar fi scos-o pe ea învingătoare, dar așa se bălăcește și ea în mocirlă și emite aceleași expresii stereotipice care deja au câteva zeci de ani (indiciu: ”calitate profesională” -> ce-are sula cu prefectura, tanti, el nu s-a legat de asta).

Apoi în clip avem în sfârșit și declarația lu' nea Caisă, care acum are un ton de zeflemea și de birt, dar își păstrează dansul gesturilor asemănător celui din ședință. Nu trebuie să ignorăm și explicația sa foarte profundă despre ce înseamnă ”umflat” și veșnica durere a românului că nu este lăsat să vorbească. Păi se poate?

Cazul este aprofundat cu două exemple din tabăra școlară: elevul cu spatele și elevul cu fața. Primul se comportă de parcă ar fi audiat pentru doișpe crime și trei violuri, fiindu-i frică probabil de răzbunarea apocaliptică a tartorului din cauză că dezvăluie cum elevii primeau note pe scosul rădăcinilor din curtea liceului (eu i-aș da un premiu profului, că și-așa spațiile verzi din România arată ca dracu'). Al doilea e mai natural până la sfârșit când parcă zice ceva impus și se vede și din schimbarea de ton că nu se sinchisea prea tare de situație, dar de...e la TV așa că tre să facă impresie bună.

Mergem acum la sesizările părinților preocupați de cruda soartă abătută asupra viitorului științific al odraslelor lor și noi dezvăluiri șocante. Cea care le citește, doamna Doina Popescu, era printre oamenii care mai păstrau o urmă de naturalețe în acel liceu și aici face același lucru, stricând nota critică și dramatică a reportajului: se chinuie să nu o bufnească râsu' când citește sesizările despre note date pentru aranjatul ceasului de pe perete sau ”lucrări la care elevilor li se comunică subiectul”.

După ce doamna directoare își spune și ea părerea, fără să aducă nimic nou și părând ușor iritată de atenția mediatică avem și cireașa de pe tort a întregului clip: doamna inspector adjunct, cu o voce chiar și mai dramatică decât a prezentatoarei (dacă credeați că e posibil) care debitează un întreg volum de preconcepții și eterne promisiuni. Din nou, poate că are dreptate în ce zice, dar mă întreb dacă la ea la inspectorat nu se practică ședințe ca cea de la info. Cu siguranță sunt și probabil folosesc același limbaj. Plus că și ea tre să-și amintească că pe vremea când era o simplă profesoară de biologie la o școală de cartier își mai ieșea și ea din sărite și scotea diferite cuvinte ”inadmisibile”.

Ipocrizie, mândrie și orgoliu în cantități industriale, zeflemea, minciună, nepăsare, dramatizare, lacrimogen, isterie, încrâncenare - cam asta emit aproape toate tipologiile prezente în reportaj. Dar toți sunt foarte afectați de ceea ce spun și probabil sunt ferm conviși că ceea ce proclamă este adevărul absolut și că ”nu se mai poate așa”. Ei vor să facă un bine, să educe noile generații, dar se prăbușesc mâncându-se între ei și contribuind la isteria generală și acută ce se răspândește printre noi.

Dar acei oameni ar putea atât de simplu să schimbe totul. Chiar și cei din imagini, nu sunt atât de putrezi încât numai dispariția lor ar mai putea să schimbe ceva. Eu chiar mă întreb...de bun simț au auzit?





4 comments:

  1. Bai tu facusi liceul in brasov? /:)
    Apropos de 'crainica' de la stiri (andreea esca de brasov), tonul ala il are de vreo 10 ani incoace, e STAS, nothing new.
    Cat despre prof, nu il cunosc dar din auzite, de la oamenii care au facut cu ei, it's more than meets the eye. Cred ca e doar putin mai excentric, nu neaparat un pedagog ideal, dar foarte posibil sa aibe dreptate.

    ReplyDelete
  2. ahhh, acum am vazut autorul, my apologies!

    ReplyDelete
  3. @Anonim: Regretabil, eu am facut liceul (ma rog, am schimbat 2 licee) in Bucuresti. What has been seen cannot be unseen.

    Coana Preuteasa

    ReplyDelete