08 July 2011

Above

When your moon is fake
And your mermaids cry,
Do your ever believe you were
Stuck in the sky?

When your tunnel fades,
And your guide is shy,
Do you ever believe you were
Stuck in the sky?


Oamenii au renunțat să mai privească spre cer, acela fizic, nu cel spiritual. Aceasta poate fi una dintre explicațiile pentru comportamentul dezaxat și lipsit de orice sensibilitate a oamenilor, fie că se află în turme cu exemplare alese la întâmplare (gen servici, educație, spații publice etc.) sau cu apropiați aleși în deplină cunoaștere și pentru valorile (sau non-valorile) ce îi conturează. Partea feminină a acestui blog este ocazional neobosită în a vă prezenta exemplele comportamentului amintit mai sus și nici nu se poate altfel având în vedere că imaginația prostiei umane nu cunoaște limite . Dar dacă încerci să iei aceste exemple și să treci dincolo de ștampila de prostie, oricât de validă ar fi în fiecare fapt...oare unde ajungi?

Oamenii au renunțat să mai privească spre cer. Atunci când te uiți în sus spre imensa iluzie albastră ar trebui să-și amintești că acea culoare pe care o vezi este doar rezultatul descompunerii razelor de lumină la contactul cu diferite gaze aflate în atmosferă. Și de altfel, fără acele gaze noi nici nu am putea exista. Da, exact așa. Oricât de mare te dai zilnic cu hainele tale, cunoștințele tale, manierele, reușitele în viață, avuțiile materiale, supremația intelectuală ori comportamentală...la urma urmei tot depinzi de un ghiveci gazos rezultat din simpla potriveală cosmică au unui pietroi cu tulburări digestive la distanța perfectă față de o stea atât cât să nu fie prea transpirat ori frigider.

Oamenii nu mai privesc spre cer. Nu-și dau seama de fragilitatea existenței lor fizice. Din cauza unui dulap ușor mai mare în partea superioară ce le dă posibilitatea de a-și masca diferitele nevoi în concepte complicate (la urma urmei tot ce urmărim e să mâncăm, să supraviețuim și să ne reproducem...după caz), plus conștientizarea timpilor morți între aceste nevoi și inveția noțiunii de plictiseală, oamenii și-au construit sisteme de inegalitate și le aplică zilnic față de semenii lor. Acceptă că fizic toți suntem construiți la fel, însă aduc ca și bază în aceste sisteme de inegalitate elemente precum educația (oficială sau a vieții), experiența, cultura, preferințele în diferite domenii, precum și modul de a fi. Evident, sunt rare cazurile când toate acestea există simultan în sistemul fiecăruia, iar combinațiile rezultate sunt de cele mai multe ori hilare.

Oameni ce nu au privit către cer, dar au avut putere și autoritate au încercat să impună și sisteme de inegalitate universală. Unele erau complet lipsite de inteligență, fiind bazate pe ură și gelozie (orice formă de segregare rasială), iar altele deși pot avea o logică (oamenii cu gusturi rafinate ar trebui să nu fie egali cu cei lipsiți de bun simț?) își dovedesc zilnic limitele în diferite situații care arată ironia combinatorică a Universului. Ne construim ziduri in jurul nostru și îi judecăm pe ceilalți în fel și chip, și chiar dacă acuzații respectivi dovedesc un comportament opus sau o evoluție, simplele noastre preconcepții vor face să nu vedem acest lucru. Iar asta se combină amuzant cu libertățile majore pe care le acordăm prietenilor, tratându-i cu aceleași bârne în ochi și considerându-i buni orice mizerii ar face aceștia.

Privind către cer poți lua o pauză de la ceea ce faci zilnic. Indiferent cine și câți te presează. Ei vor aștepta. Privind într-acolo o să observi și o reflecție a ta, una așa cum ești tu. Dincolo de nebuniile vieții accelerate zilnic, de targeturi și taskuri, de doleanțele unora și altora, de deciziile de a-ți pune sau nu o anumită legătură specială între oameni în văzul tuturor pe net, dincolo de conflicte și pasiuni, temeri și reușite, drumuri și consecințe. Acolo sus ești doar tu, dar nimeni nu se mai uită, pentru că le este rușine de ce vor vedea.

"A human being is a part of the whole called by us universe, a part limited in time and space. He experiences himself, his thoughts and feelings as something separated from the rest, a kind of optical delusion of his consciousness. This delusion is a kind of prison for us, restricting us to our personal desires and to affection for a few persons nearest to us. Our task must be to free ourselves from this prison by widening our circle of compassion to embrace all living creatures and the whole of nature in its beauty."

— Albert Einstein

10 comments:

  1. Bine, bine, dar unde-i soparla mea?

    ReplyDelete
  2. Aidi bre, nici tu nu-mi mai citești chestiile cu atentie? :(( Sunt exact două, la inceput și la sfârșit.

    ReplyDelete
  3. Stiu, tati, dar voiam o soparla reala.

    ReplyDelete
  4. Ne comentam singuri postarile. Ce singuri suntem :'(

    ReplyDelete
  5. Si daca cerul e innorat si eventual fulgera? Si chiar daca nu e, si el reprezinta tot o limita. Chiar daca obtinem o oarecare independenta fata de societate, ramanem dependenti de natura: avem nevoie de hrana si aer. Viata nu ne ofera libertate pana la urma.

    La toate speciile exista o selectie naturala, in care cei mai apti trebuie sa duca genele lor mai departe pentru a face fata conditiilor si mai ales, schimbarilor acestora. E un instinct de supravietuire pe care Homo Sapiens ori l-a inteles prost ori il ignora. De aceea se observa in ziua de astazi multe piramide inversate, in care meltenii cu aere de zei sunt in varf. Nu se mai intelege nimic acum. Da, e un freamat efemer, ca orice altceva ce tine de lumea asta.

    Natura poate fi nemiloasa si cruda, la fel si oamenii, componenti ai ei, daca negam partea asta ne negam pe noi insine, ne mintim impunandu-ne ca printr-o benevolenta exagerata ne putem elibera, dar nu facem decat sa ne legam si mai mult, deoarece, binele e doar un concept al oamenilor ce privesc intregul cu ochelari de cal. A te elibera inseamna a vedea dincolo de bine si rau, ratiune, dincolo de cer, de timp, de forme, de spatiu. Dar mai ales, ca sa fii liber, nu trebuie sa mai fii deloc.

    P.S.: sper ca v-am facut o bucurie si am aratat ca nu sunteti singuri. Si cica nu-s baiat de treaba.

    P.P.S.: stie careva cum pun diacritice in linux-ubuntu?

    ReplyDelete
  6. Bai, nu stiu cum ai putea pune diacritice. O sa intreb trupa de geeks si te anunt. Multumiri pentru vizita - acum suntem trei oameni aici :)

    Referitor la partea nemiloasa a oamenilor: sunt de parere ca omul nu o sa fie niciodata intreg atata timp cat isi reneaga una din partile sale (fata "buna" si fata "rea") si nu incearca sa creeze un echilibru intre cele doua.

    You can't live without the beast that offers you a shelter but you can't let it take over either.

    ReplyDelete
  7. M-am descurcat până la urmă cu diacriticele, merci de interes oricum.

    Da, tocmai asta ziceam, cele două laturi sunt complementare, nu în contradiție; iar ce e bine sau rău ține de percepția individuală.

    ReplyDelete
  8. Dar când zbori pe deasupra diferitelor localități (cu avionu' bă, nu vă gândiți că o iau razna) e totuși o chestie foarte interesantă să te gândești cum survolezi întregi povești ale oamenilor și cum se chinuie ei să-și înțeleagă alegerile.

    Și un bun exemplu e la noi la țară. Te duci într-un sat mai sărăcuț așa și nu chiar la drumul public și vezi acolo un set de tradiții, de concepții și oamenii cu dramele și nereușitele lor. Viața lor. Apoi ridici capul și vezi un avion zburând liniștit pe deasupra.

    Cei de la țară sunt în timpul lor și li se rupe de păsările de oțel de deasupra...și la fel și celor din mașinărie de cei de jos. Dar pentru câteva minute poveștile celor două lumi se întrepătrund într-un mod fascinant.

    Dar nu mai știu...eliberare, bine, rău, alegeri, concepte, viață...Le tot alambicăm și discutăm, dar atunci când vine practica totul ajunge să pară ca niște aruncături de zar undeva în străfundurile materiei. Oricât te chinui să faci ceva, uneori ai mână proastă și gata. Iar alteori dimpotriva, ești o nulitate și nu știi nici să te ștergi la cur dar toată lumea se pune in genunchi in fața ta.

    Numbers...

    ReplyDelete
  9. Mai multe lumi într-una singură, n-or fi toți la fel acum...

    Norocul și-l poate face omul cu mâna lui, cel puțin aici, în lumea asta, mai mult, nu se știe.

    Cei ce se pun în genunchi în fața nulităților sunt și ei la rândul lor tot nulități, nu e cazul de generalizare, nu știu de care "toată lumea" vorbești.

    ReplyDelete
  10. Eu m-aș feri să spun că cineva poate să-și facă norocul cu mâna, la fel cum mă feresc și să spun că întâmplarea guvernează absolut orice.

    Dacă luăm un exemplu banal, acela de a-ți găsi un job, atunci normal că cu cât ești mai bine pregătit și cunoști oameni care activează în domeniul dorit atunci ”norocul” de a găsi ceva este mult mai probabil.

    Dar cu toate astea uneori lucrurile nu funcționează atât de simplu. Uneori ajungi într-un loc, faci ceva ce-ți place, cunoști oameni deosebiți...dar constați ca inițial totul a fost o coincidență, în ziua aia nu-ți propusesei să faci nimic și nici măcar nu te gândeai la așa ceva.

    Și când zic ”toată lumea” m-am exprimat literar, nu matematic. Deși, dacă e să o luăm pe-a dreaptă, și noi stăm în genunchi în fața nulităților din politică și a altor conduceri. Poate că nu ne ducem să îi lingem în cur și îi înjurăm zilnic, dar tot urmăm deciziile lor, fiindcă nici nu prea avem de ales.

    ReplyDelete