Efectul turmei (sau de ce fac pe proasta)

În diverse contexte sociale oamenii se vor mula după preferințele celor din jur, vor urma gloata din nevoia de a nu fi excluși și de a fi integrați. Mai concret, dacă te afli într-o turmă de oligofreni care se uită tălâmb la tine cu priviri chinuite nu o să începi să dai citate smart din filme, cărți sau tumblr ba chiar ai să te surprinzi pe tine însuți când o să realizezi că atunci când ești privit din afară, te comporți la fel de primitiv ca membrii grupului. Uneori chiar mai rău dacă ai o oareșcare urmă de egocentrism în tine (chestia aia cu ieșitu în evidență, știți voi).

Evident, nu vorbesc despre ceva nou, ceva ce nu știe cititorul, dar m-am recunoscut în rândurile de mai sus abia de curând. Când sunt cu prietenii apropiați și în general oamenii care mă știu de ani buni și (numai ei știu cum) mă suportă și bleagă, comportamentul meu e total diferit față de cine sunt atunci când sunt singură. Dupa discuții aprinse despre ce prost e Y din firma la care lucrează X, țâțe, trollări generoase și în general chestii care ne scot cel mai bine în evidență autismul, ajung singură, îmi fac ceai, citesc o carte/mă uit la un film sau îmi pun muzică și mă gândesc la nemurirea sufletului. Totul diferă. Până și vocea din capul meu parcă sună diferit și vorbește subit mult mai elevat, de parcă a trecut rapid de la urmărit filme porno la documentare despre generatoare de particule. Și e ciudat, pentru ca toți membrii grupului trec prin aceeași chestie (mă rog, mai puțin unul care e nițel cam idiot de la natură...you know who you are).

Și îmi dau seama că nu îmi mai plac discuțiile mici. M-am distanțat într-o oarecare măsură de ele și cu toate că nu o să refuz niciodată o ieșire cu prietenii și conversațiile noastre (care, deși sunt hilare, de obicei nu duc la nimic bun) le pun într-o cutiuță și învăț să aduc mai mult din *eul* ăla caruia din când în când i se mai învârt alene rotițele.

Și nu am o problemă cu discuțiile despre țâțe/flegme/filme porno/etc, ci am o problemă cu vorbitul prost și mult. O iubesc pe soră-mea. De fapt, dacă mi-ar zice să mă arunc acum în Lacul Morii foarte probabil aș face-o. Dar....cu toate că e cea mai tare femeie de pe pământ îi vine cheful de vorbă în cele mai nepotrivite momente gen când mă uit la un film, fac ceva pentru serviciu sau proiect personal, ascult ceva cu căștile pe urechi sau trebuie să fug din casă pentru că cineva mă așteaptă de 40 de minute. La mine în familie conceptul de comunicare sună la fel de ciudat ca numele vulcanului Eyjafjallajokull, singurele momente în care vorbim fiind cele numite mai sus sau dimineața când îmi iau cafeaua de pe masă. Și, ca să-i facă în ciudă corazonului meu însetat de comunicare, vine soră-mea acasă, trântește ditai namila de geantă pe pat și vorbește despre....shopping, haine, reduceri sau cât s-a certat cu prietenul. După cum e lesne de înțeles, subiectele abordate sunt fascinante pentru mine așa că îmi activez un switch și trec la o altă stare cognitivă, accesând un alt nivel al creierului unde se află câmpuri de luptă, bărbați bine gata să salveze umanitatea de la dracu știe ce pericol iminent și Two Steps From Hell pe fundal. Dacă eu mă gândesc la asta....oare bărbații la ce se gândesc atunci când femeile lor turuie?

..................................................................

Postarea a început de la cuvântul *shopping* dar iar am vorbit fără noimă. Ce voiam eu să zic e că nu găsesc bocanci ca lumea în tot orașul și cum urăsc cu toată ființa mea să merg la cumpărături vreau să merg la sigur. Bocanci simpli, cu talpa groasă, puțin girly ca să nu aibă nimeni confuzii, nu contează prețul dacă sunt rezistenți și mă țin mai mulți ani. Sugestii?